Ce februarie trist.Visez, deci exist.
(T. Brăilean)
Pentru că am vrut să pricep cum se pot prinde fluturii cu ...undiţa, îl citesc atent pe Tibi Brăilean. Cartea lui – Cu undiţa după fluturi -, prefaţată de Liviu Antonesei (Ed. Junimea, 2008) mi-a căzut de vreo câteva zile în mână.
Credeam că-l cunosc bine pe autor, dar aflu (pag. 49) că Tibi nu (mai) este, de fapt, Tibi, ci doar „un con albastru”: „Eu sunt un con albastru,/ Al Cunoaşterii”, zice chiar el, în vers alb. Mai aflu că este „Înconjurat de spirala verde,/ A iubirii”. Frate, să nu fie alge, ceva, de pe la Mamaia lui Mazăre, că şi eu am ieşit din mare cu spirale verzi pe mine, dar s-au dus! Cu apă multă. De la o vreme, uitate pe plajă, algele - aşa, un fel de mătasea broaştei, deveniseră maronii. Mai jos, mă dumiresc: nici vorbă de maroniu, ci de „Albastru şi verde,/ Con şi spirală,/ Cunoaştere şi iubire./ Eu sunt.”
Nu ştim la care Mare a fost astă vară, dar credem că, din patriotism, Tibi n-ar scrie nici să-l pici cu lumânarea ceva rău despre ţara lui. Drept chezăşie stă Ţara mea (poem patriotic, precizează autorul), de la pag. 88: „Foaie verde trei platani/ Ţara mea are cârlani. Dolofani./ Verde de metalurgică/ Diplomatul Nea Costică/ Are o cabină mică. (...) Foaie verde trei peceţi/ Ţara mea are poeţi/ Alfa-beţi.”
Apropos de concediu şi timp liber, că tot reînvie pe la noi hipismul, am fost tentat să-l invidiez crunt pe autor, care se laudă (pag. 91): „Eu mă trag cu calul”. Dar am renunţat repede, pentru că am descoperit că vrea să călărească şi altecele, care nu se pretează defel acestui scop: „Eu mă trag cu vaca/ Eu mă trag cu porcul/ Şi cu Andromaca.” Acuma, oleacă, parcă tot l-aş invidia, pentru că se (mai) trage şi cu ...Veta. Iată contextul în cauză: „Vaca paşte iarbă/ Eu mă trag cu Veta/ Gem de fericire/ Gheorghe şi-Antoaneta”.
Mai jos sesizăm că Tibi este pe punctul de a deprinde obiceiuri alimentare nesănătoase (consumul fripturii de porc, făcută la tigaie), care nu se ştie dacă pot fi compensate cu sportul şi mişcarea (datul de-a dura): ”Porcul paşte iarbă/ Eu mă dau de-a dura/ Sfârâie-n tigaie/ Rumenă, friptura.”
Căzându-i greu carnea de porc, devine ... Bosumflat (pag. 94) şi-şi vede iubita nu tocmai atrăgătoare. Iat-o descrisă: „Iubita mea este păroasă/ Ca un vierme de mătasă/ Iubita mea e fată mare,/ Poate excesiv de mare/ (...)/ Ea are şapte picioare/ Şi o gură mare, mare.” Chiar cu o asemenea înfăţişare (Brrr!), doamna respectivă îl face să sufere pe Tibi, care este mai mult decât ars de Dorul ei (pag. 95). Colac peste pupăză, îl atacă şi calviţia: „Cheleam în dorul iubitei/ Şi de la pantaloni îmi cădeau toţi nasturii./ Mă albăstream în dorul iubitei,/ Cu rochia aceea de gravidă/ Şi vesta-mi sălta pe buric.”
În zadar am căutat şi ceva vesel, pentru încheiere. Ba, maidegrabă, am dat de un fragment trist-contaminant (Singur, pag. 96): „Am rămas pustiu în zori/ Singur printre muritori/ Şi-uite-aşa am să mă duc/ Singur ca un pui de cuc.” Iar, mai încolo, de altul melancolic-contaminant (Dor de Bilca, pag. 97): „Mi-e dor de băncuţă,/ Mi-e dor de mămuţă,/ Mi-e dor de albastru,/ Mi-e dor de sihastru.”
