Cum să înţeleagă un bostan zborul unui fluture, cînd el se mîngîie toată viaţa lui cel mult cu nişte rîme, şi asta cînd plouă? Astfel, perspectiva lui Ionel asupra poeziei n-o poate depăşi totuşi pe cea a unui bostan.
În numărul de joi, 27 Noiembrie 2008, al Ziarului de Iaşi, onorabilul inspector, profesor şi „crochist” în timpul liber (adică autor de crochiuri economice), Ionel Bostan dedică o cronică în registru ludic volumului meu de poeme în versuri şi în proză Cu undiţa după fluturi, încurcînd poezia cu planul de conturi. Incapabil să înţeleagă spirala verde a iubirii, o confundă grosier cu nişte alge care l-au înfăşurat pe el la Mamaia, probabil din cauză că se tîra pe burtă în apă mică. Cum să înţeleagă un bostan zborul unui fluture, cînd el se mîngîie toată viaţa lui cel mult cu nişte rîme, şi asta cînd plouă? Astfel, perspectiva lui Ionel asupra poeziei n-o poate depăşi totuşi pe cea a unui bostan. Ce să-i faci, lucrurile mici sunt mici.
Ionel Bostănel mă invidiază că „mă trag cu calul” şi vrea şi el cu vaca şi cu porcul, el care foloseşte numai „4 X 4” , adică se deplasează mai mult în patru labe, din cauza gravitaţiei desigur. Ai grijă, Ionel mamă că pămîntul e rotund şi poţi să aluneci, iar hăul cosmic e mare, mai mare decît talentul tău literar... Şi atenţie la freză!
Ionel mai e gelos şi pe patriotismul meu nedisimulat, atunci cînd îmi cînt ţara plină de cîrlani. Trebuie că e dificil pentru un cucurbitaceu să înţeleagă astfel de elanuri inefabile. Şi nu ştiu de cînd şi de unde s-a apucat Ionel de critică literară, dar trebuie să recunosc că are talent, mult peste crochiurile sale economice, pe care tot nu le citea nimeni. Aşa e cînd vrei notorietate. Te iei de cei mari şi-aici m-a găsit! Încă vreo două cronici de genul ăsta şi are şanse să intre în Uniunea Scriitorilor, între nemuritori care va să zică. Adevărul e că marii noştri critici nu se simt prea bine. Dar uite că vine Ionel cu sîngele lui proaspăt, fierbinte şi tulbure şi cu dorinţa lui aprigă de afirmare. Ce mai, viitorul îi atîrnă de gît...
Ionel n-a înţeles că eu scriu pentru posteritate, pentru nemurire şi uite că m-a deconspirat. Adevărul e că nici n-avea de unde să ştie, doar n-a urmat Academia de Poezie de la Bilca. Şi-atunci, ce l-a apucat? O fi o urmare a colonoscopiei... i-o fi zgîndărit vreun nerv care răspunde de poezie. Sau o fi realizat că e pe cale de a rata nemurirea şi-atunci deodată i s-a zbîrlit neuronul singuratic. Doamne, mă trec fiorii cînd mă gîndesc ce drame îl macină pe bietul inspector. Altfel, părea băiat bun, prietenos. Cine ştie? L-o fi luat şi pe el valul postmodernismului. Cu criza asta financiară, orice e posibil.
Dar, a propos, în loc să scrie ceva despre criză, să ne lumineze minţile, el se ia de poeziile mele. Adevărul e că sunt mai uşor de înţeles. Criza e grea. Iată aşadar la ce bun poezia în vremuri de bejenie, mai citeşte şi Ionel. Dar uite că-i cauzează. Probabil nu era pregătit. A intrat în joc neîncălzit şi-atunci da, poţi să faci o crampă poetică, o întindere literară, sunt multe pericole. Trebuia să înceapă cu ceva mai uşor, cum ar fi Adrian Păunescu, sau galeria de la Poli.
Ionel, eu zic să posteşti puţin, apoi mergi şi tu la Biserică, faci o spovedanie, un canon ceva, pui un acatist pentru sănătatea mea, sau a poeziei şi se iartă. Dumnezeu e milostiv, mai ales dacă-ţi recunoşti greşeala. Dar, atenţie! Doamne fereşte să nu recidivezi, c-atunci se-ntorc asupră-ţi toate păcatele şi gheena poeziei te mănîncă. Eu, oricum, mă rog pentru sufletul tău zbuciumat şi, ca semn suplimentar de prietenie o să-ţi dedic şi un poem, să ai şi tu cu ce te mîndri. (Tiberiu Brăilean)
Ionel Bostănel mă invidiază că „mă trag cu calul” şi vrea şi el cu vaca şi cu porcul, el care foloseşte numai „4 X 4” , adică se deplasează mai mult în patru labe, din cauza gravitaţiei desigur. Ai grijă, Ionel mamă că pămîntul e rotund şi poţi să aluneci, iar hăul cosmic e mare, mai mare decît talentul tău literar... Şi atenţie la freză!
Ionel mai e gelos şi pe patriotismul meu nedisimulat, atunci cînd îmi cînt ţara plină de cîrlani. Trebuie că e dificil pentru un cucurbitaceu să înţeleagă astfel de elanuri inefabile. Şi nu ştiu de cînd şi de unde s-a apucat Ionel de critică literară, dar trebuie să recunosc că are talent, mult peste crochiurile sale economice, pe care tot nu le citea nimeni. Aşa e cînd vrei notorietate. Te iei de cei mari şi-aici m-a găsit! Încă vreo două cronici de genul ăsta şi are şanse să intre în Uniunea Scriitorilor, între nemuritori care va să zică. Adevărul e că marii noştri critici nu se simt prea bine. Dar uite că vine Ionel cu sîngele lui proaspăt, fierbinte şi tulbure şi cu dorinţa lui aprigă de afirmare. Ce mai, viitorul îi atîrnă de gît...
Ionel n-a înţeles că eu scriu pentru posteritate, pentru nemurire şi uite că m-a deconspirat. Adevărul e că nici n-avea de unde să ştie, doar n-a urmat Academia de Poezie de la Bilca. Şi-atunci, ce l-a apucat? O fi o urmare a colonoscopiei... i-o fi zgîndărit vreun nerv care răspunde de poezie. Sau o fi realizat că e pe cale de a rata nemurirea şi-atunci deodată i s-a zbîrlit neuronul singuratic. Doamne, mă trec fiorii cînd mă gîndesc ce drame îl macină pe bietul inspector. Altfel, părea băiat bun, prietenos. Cine ştie? L-o fi luat şi pe el valul postmodernismului. Cu criza asta financiară, orice e posibil.
Dar, a propos, în loc să scrie ceva despre criză, să ne lumineze minţile, el se ia de poeziile mele. Adevărul e că sunt mai uşor de înţeles. Criza e grea. Iată aşadar la ce bun poezia în vremuri de bejenie, mai citeşte şi Ionel. Dar uite că-i cauzează. Probabil nu era pregătit. A intrat în joc neîncălzit şi-atunci da, poţi să faci o crampă poetică, o întindere literară, sunt multe pericole. Trebuia să înceapă cu ceva mai uşor, cum ar fi Adrian Păunescu, sau galeria de la Poli.
Ionel, eu zic să posteşti puţin, apoi mergi şi tu la Biserică, faci o spovedanie, un canon ceva, pui un acatist pentru sănătatea mea, sau a poeziei şi se iartă. Dumnezeu e milostiv, mai ales dacă-ţi recunoşti greşeala. Dar, atenţie! Doamne fereşte să nu recidivezi, c-atunci se-ntorc asupră-ţi toate păcatele şi gheena poeziei te mănîncă. Eu, oricum, mă rog pentru sufletul tău zbuciumat şi, ca semn suplimentar de prietenie o să-ţi dedic şi un poem, să ai şi tu cu ce te mîndri. (Tiberiu Brăilean)
